Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina
Misteru-nvăluie pricina, -
Deci: căutaţi găina

Din amândouă părţile,
Încep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-şi iau avânt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:

Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături.
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare
Iar s-atacă,
Iar se pişcă

Dar deodată nu mai mişcă
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Până când, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându-se cu coada

Atunci ieşi de sub şopron
Un filozof-clapon,
Urât
Ş-atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind sonor:
-Eu dezaprob acest conflict,
E o ruşine , un delict
Nedemn de vremi civilizate.

Dar aşteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate
Voi vă certaţi pentr-o găină,
Da nu vedeţi? E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini
Că şi pe-acolo sunt găini
De ce vă puneţi gheara-n gât?
Să lase unul, cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva, -
Eu, cât de cât, socot c-o da!

pot avea cocosi din poezie insusiri omenesti
De ce??