Limba română este comparată cu un fluviu în
curgere, practic este o personificare a limbii, prin care autorul scoate în
evidență că limba unui popor este în continuă schimbare, înnoire (relevată
de expresia „fără odihnă”), schimbare dar și îmbogățire. Deci, limba unei
nații se transformă, împrumută cuvinte noi, le adaptează, așadar este o limbă
vie.
