-Alo?
-Denis? Sunt eu, Marco.
-Marco? Ce mă bucur să te aud! De când nu am mai vorbit!? Ce mai faci?
-Bine...Cum e în Timișoara? Aici, în București nu s-a schimbat nimic. E același loc, aceeași școală pe care o cunoști.
-Și Timișoara e cam la fel ca Bucureștiul, numai ca e mai mică. Ce aș vrea să vin înapoi. E prea plictisitor. Nu am niciun prieten.
-Apropo de prieteni. Carla și Dorian te saluta și m-au rugat să îți spun ca ești cel mai tare și le e dor de tine.
-Și mie mi-e dor de ei. Ce trist ca ne aflăm în capete opuse ale țării.
-Da...Mai ales ca suntem cei mai buni prieteni și e păcat să nu ne vedem în fiecare zi.
-Oricum o să vin la vară.
-Toată vara?
-Da. La bunici.
-Super! Nu, nu e super. Eu plec la bunici în Oltenia. Toată vara! Nu ne vom putea întâlni absolut deloc.
-Asta e ghinion curat. Și înseamnă ca nu atim când ne vom mai putea vedea.
-Peste doi ani, probabil.
-Poate. Măcar avem Internet. Ne putem scrie.
-Da. De exemplu acum. Hai să vorbim pe Facebook.
-Bine. Pa!
-Pa!
