Bunica mea
Era o zi friguroasă de toamnă. Porneam agale pe poteca întunecată ce ducea spre locul în care am copilărit și în care mi-am făcut cele mai frumoase amintiri. Acest minunat loc era casa scumpilor mei bunici. Cu cât înaintam,cu atât fericirea creștea în mine. În cele din urmă am ajuns. Bunica era în același loc,la poartă și ma aștepta cu câteva prăjituri. Mie îmi era foarte dor de bunica și am fugit spre ea ,luând-o în brațe,zicându-i : ”Bunico,mi-e dor de tine ” Bunica nu mai putea de fericire,aproape că-i dăduseră lacrimile. Am intrat în casa sa. Totul era neschimbat. Poza bunicului era în același loc pe perete,iar cărțile bunicii mele se aflau în aceeași bibliotecă veche. Bunica s-a dus în bucătărie și mi-a pregătit ceva de mâncat.
Îmi iubesc bunicii și aș vrea ca ei să trăiască pe vecie!
