Vantul toamnei cutreiera padurea si leagana crengile goale si triste.
Doar o frunza insingurata se tine cu ultimele puteri agatata de ramura firava. Isi aminteste cum era ea in primavara, cand iesea muguras sub razele soarelui, cum a infrunzit verde si lucioasa si cat era de puternica in bataia vantului sau a ploii. Acum e vesteda si speriata ca in orice clipa va cadea langa suratele ei , tesand covorul ruginiu de la radacina copacului. In singuratatea ei, privind spre cer , a vazut carduri de pasari calatoare ce-si pregatesc plecarea. S-a gandit atunci ca poate ar fi fost mai bine daca s-ar fi nascut pasare. Si zicand astea , frunza isi desfacu foaia incretita si uscata si incera sa bata aerul asa cum bat pasarile din aripi. Atunci se desprinse de pe ram si cazu leganandu-se neputincioasa.
Ce trista este o frunza , toamna !
