În această vară am plecat într-o drumeție prin pădurea din vecinătatea satului bunicilor mei. Eram însoțit de prietenul meu Ionel și de Azorel. La un moment dat am descoperit în drumul nostru o poiană luminoasă. Ne-am oprit să luăm un desert pe care-l aveam în rucsacul cu bagaje. Ne-am întins pe iarbă și am admirat cum lumina deasă străbate printre arborii de plumb. La un moment dat Azorel s-a furișat prin pădure și a izgonit de acolo două căprioare. Acestea au ajuns speriate aproape de locul în care ne odihneam. Le-am simțit teama și respirația nesigură în cadențări neregulate. În acel moment l-am potolit pe Azorel iar căprioarele au fugit, sărind într-un dans sălbatic și duios, una după alta. După ce ne-am odihnit am coborât în valea din apropiere și am adunat fructe de pădure: fragi, zmeură și mure. L-am supravegheat pe Azorel ca nu mai sperie animalele. După câteva ore ne-am întors acasă și am povestit bunicilor despre drumeția noastră. A fost o zi minunată și odihnitoare. Am respirat aerul curat al pădurii, am admirat peisajele și ne-am delectat cu cântecele păsărilor.
Bunica au fost impresionată de cele povestite și s-a bucurat de fructele pe care le-am cules, gătindu-le imediat pentru masa de prânz, ca desert.
