Răspuns :
În opinia mea, cea mai preţioasă piatră, dar şi cea mai dură, diamantul, poate constitui o metaforă pentru caracterele tari, puternice, pe care ar fi de dorit să şi le formeze tinerele generaţii, indiferent de epocă. Proverbul Diamantul se taie cu diamantul.sugerează faptul că nişte caractere cu adevărat puternice se pot forma doar în condiţii dificile.
Pentru a demonstra că tăria de caracter se dovedeşte mai ales în condiţii neprielnice, aş putea lua ca exemplu povestea maturizării lui Harap-Alb care dobândeşte treptat calităţile necesare unui împărat, ca urmare a "răutăţii" spânului. Cu cât e spânul mai "rău", cu atât tânărul probează mai multe calităţi în situaţii dintre cele mai dificile: destoinicia, curajul, înţelepciunea şi bunătatea.
Asemenea exemple pot fi culese nu doar din lumea cărţilor, ci şi din viaţa reală. Există numeroase persoane care şi-au dovedit valoarea în condiţii vitrege: pe front, în temniţele comuniste etc. Este, de exemplu, cazul lui N. Steinhardt, care şi-a descris transformarea lăuntrică în Jurnalul fericirii, cutremurător document al evoluţiei unei conştiinţe.
Aşadar, situaţiile dificile călesc acele caractere puternice pe care le putem numi, potrivit proverbului, diamante.

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!