Răspuns:
Lumea cărții este alcătuită din cuvinte, din figuri de stil și din înțelesuri. Autorul face o paralelă între aceste elemente și elemente din natură, creând astfel o lume imaginară, dar asemănătoare cu lumea noastră, reală:
- „slovele” devin „micile”: mica este un cristal; „micile” sunt, în poezie, pietrele de temelie ale lumii imaginare, așa cum cuvintele sunt componentele de bază ale cărții
- „înțelesurile” devin „furnicile”: așa cum rețeaua de înțelesuri ale cuvintelor se țese în interiorul cărții, așa și furnicile aleargă peste pietre într-o multitudine de direcții, însuflețindu-le, aducând viață și dinamism într-o lume altfel neînsuflețită, statică.
- „suflete de molecule” (sunetele și literele) devin „celulele” lumii imaginare
- imaginile auditive (violoncelul, harpa, cimpoiul) devin creaturi (brotăcel, trestie, lăcustă, scatiu)
- imaginile vizuale devin curcubee, zare, rouă, umbră, cenușă
Această paralelă între lumea reală și lumea cărții este menită a-l ajuta pe cititor să pătrundă sensurile cărții, măcar puțin câte puțin:
„Farmece aş fi voit să fac
Şi printr-o ureche de ac
Să strecor pe-un fir de aţă
Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă
Până-n mâna, cititorule, a dumitale.
Măcar câteva crâmpeie,
Măcar o ţandără de curcubeie,
Măcar niţică scamă de zare,
Niţică nevinovăţie, niţică depărtare.”
