Acum sunt mare. Ma uit la casa parinților mei... Acum nu se mai aud nici plânsete, nici râsete...nimic nu mai are sens. Leagănul copilăriei mele s.a rupt si nu il mai pot repara de data asta. Nu e ca atunci cand ma certa mama ca nu imi fac ordine in cărți si imi ceream scuze. Ea ma ierta mereu. Întodeauna am iubit.o . Am fost legănat mereu...dar acum e vremea sa ma maturizez. Acum acest leagăn va creste alți copii... Dar niciunuia nu ii va mai fi atat de Draga ca si mie...
