Inima mea batea.
Si ma chema.
Am inchis ochii.
Ca un clopot imes, suspendat intre cer si pamant, batea cu sunetul tacerii, inima mea. Era din lumina alba invaluita in ea insasi, ca petalele unui trandafir.
Am mers spre ea, ca in zbor.
Au aparut atunci coline in umbra- gradinile florii de lumina.
In fata mea, grandios, uimitor, un oras al ingerilor iesea dintr-un nor alb si se inalta ca un diamant, in mijlocul trandafirului.
...Minune!...Inima mea e locuita!
...Inima mea e locuinta!...
Turnuri subtiri cresteau sub ochii mei, cu ziduri tesute din fire de lumina.
Ingeri vegheau.
