O excursie de vis
Intr-o frumoasa zi de primavara , atunci cand soarele stralucea pe cerul senin , venise si ziua mult asteaptata . Ziua in care trebuie sa plecam in excursie , la munte . M-am trezit foarte de dimineata , entuziasmata ca urma sa ma urc in autocarul cu atatea locuri , urma sa ma distrez impreuna cu colegii si cu d-na diriginta . Ajunsa pe locul din autocar , m-am instalat cu toate bagajele , mi-am luat la revedere de la parinti si am pornit ! Ajunsi in sfarsit la locul destinat , ne-am oprit intr-o poienita unde ne-am jucat , am cules floricele si ne-am jucat volei si fotbal . Iata ca venii si seara , d-na diriginta spunandu-ne ca va trebui sa plecam . Tristi , am rugat-o sa mai stam putin timp pentru a ne mai juca . Impreuna cu prietena mea , Beatrice ne-am gandit sa mergem in padurea din apropiere , pentru a ne juca , nespunand nimanui . Fiind putin intunecat , nu am observat ca ne indepartam prea mult de locul de unde plecasem . In drumul nostru , am vazut chiar si o veverita , foarte incantate fiind . Atunci cand doream sa ne intoarcem , a constat ca ne ratacisem ... Timpul trecea iar noi nu puteam gasi drumul inapoi . Ne era tare frica ca autocarul va pleca fara noi , lasandu-ne aici , in pustietate . Insa , d-na diriginta nu a fost chiar atat de superficiala , numarandu-ne inca odata inainte sa plecam . A observat ca lipseau doi copii , si anume eu si prietena mea , Beatrice . A trimis doi dintre parinti in padure sa ne caute , in directii diferite . Deja ne pusesem pe plans , cand , am zarit un om . Era tatal colegului nostru , Andrei . Ajunse in fata autocarului , toti colegii si d-na diriginta au fost foarte fericti .
Am promis ca data viitoare vom fii mult mai atente !
