Genul liric
cuprinde totalitatea creatiilor literare in care sentimentele, trairile, ideile
autorului, sunt comunicate in mod direct, prin intermediul eului liric si al
elementelor de expresivitate.
Poezia „Lacul” de
Mihai Eminescu se incadreaza in genul
liric, respectand trasaturile definitorii ale acestuia.
In primul rand,
impletind tema iubirii cu tema naturii, textul „Lacul” comunica direct
sentimente provocate de imposibilitatea intalnirii fiintei iubite. Eul liric,
aflat in ipostaza indragostitului visator , este evidentiat prin urmatoarele
marci lexico-gramaticale : pronumele person. de pers. I „eu”, verbe la pers. I
singular si plural „trec”, „ascult”, „sa sarim”.
Acesta
proiecteaza o intalnire romantica, in cadrul naturii feerice, dar intalnirea
ramane la stadiul de dorinta , provocand tristete indragostitului : „Singuratic
/ In zadar suspin si sufar”.
In al doilea
rand, in text apar numeroase figuri de stil si imagini artistice care confera
expresivitate si sustin caracterul sugestiv al limbajului. Astfel,
personificarile „tresarind in cercuri albe”, „inganati de glas de ape”,
incadrate in imagini vizuale , dinamice, auditive, umanizeaza cadrul de natura,
care impartaseste trairile eului liric. Lacul devine astfel prietenul care il
consoleaza pe indragostitul nefericit. Desi intalnirea nu se petrece,
compensatia oferita de frumusetea naturii, transforma tristetea grava intr-o acceptare senina, resemnata.
In concluzie,
textul literar „Lacul” de Mihai Eminescu , apartine genului liric.
