Răspuns :
Ștefan cel Mare (1433 – 1504) – nu exită român care să nu fi auzit de acest nume și care să nu știe măcar un lucru despre domnitorul Moldovei. Acesta a domnit vreme de 47 de ani, răstimp în care a purtat numeroase bătălii cu Regatul Poloniei, Regatul Ungariei, Imperiul Otoman și cu huni și tătari, acesta învingând de cele mai multe ori. Fiul lui Bogdan al II-lea a purtat bătălii celebre la Podul Înalt, Valea Albă și Codrii Cosminului. Se spune că după fiecare bătălie domnitorul Moldovei construia o biserică sau recodiționa altele printre acestea numărându-se Mănăstirile Putna și Voroneț. Grigore Ureche l-a caracterizat înLetopisețul Țării Moldovei astfel: “Fost-au acestu Ștefan vodă om nu mare la statu, mânios și de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omoria fără județu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se viriea, ca văzându-l al săi, să nu să îndărăptieze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde biruia alții, nu perdea nădejdea, ca știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor.”
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Ed. muzicală. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!