Deseori imi limpezesc sufletul intorcandu-ma la varsta copilariei.Pe atunci fiecare frunza care cadea toamna avea povestea ei si imi soptea cu un glas stins secretele ce le ascunde natura.Imi placea sa privesc cum picaturile de ploaie se jucau pe lacul care murmura linistitor.Credeam pe atunci ca stele pot fi atinse,ca zanele si ingerii imi vegheaza somnul si deseori,visator,imi imaginam ca zbor pe luna si intalnesc extraterestii dragalsi,verzi,cu care sa ma joc.Era asa de frumos,sa pot sa ating stele,sa pot sa calatoresc unde vreau,sa visez ca voi fi un medic renumit sau chiar un supererou.
