Mici picaturi cristaline cad din cerul trist, lacrimile acestuia coborand peste imperiul oamenilor . Soarele se straduieste sa se afirme , dar razele lui palide abia coboara pe pamantul ud de atata ploaie . Sub umbrele , oamenii, asemenea unor roboti , se ascund continuandu-si rutina zilnica , picaturile ce cad din cer fiind nesemnificative . Ploaia ascunde suspinul oamenilor , acestia facand aceleasi lucruri in fiecare zi , uitand sa mai traiasca , uitand sa se mai bucure de lucrurile mici , uitand sa mai priveasca in stanga si in dreapta . Cerul parca plange pentru suferinta lor , acum devenind niste papusi controlate un papusar . Ploaia cade incet , pe pamant , auzindu-se un sunet cristalin , un sunet divin , ascuzand strigatele interioare de ajutor ale oamenilor .
