Rezumat pentru 75 puncte !
A fost o zi de basm. Riluri – aşa i-am spus, fără să ştiu de ce – m-a condus pe bulevardele cu fântâni arteziene, m-a însoţit în parcurile savant întocmite, dezvăluindu-mi sensurile ascunse în linii şi forme. Am luat apoi un prânz delicat şi am văzut un spectacol cât se poate de plăcut într-o sală intimă şi primitoare. Nimic strident, bătător la ochi, nimic obositor în reprezentație. Câteva inspirate pete de culoare, actori simpatici, melodii nesofisticate, dansuri lirice, două-trei glume lipsite de trivialitate, un final agreabil. Am părăsit sala destins, împăcat cu lumea, pactizând parcă, fără cuvinte, cu necunoscuţii din jur, care, o simțeam, trăiau acelaşi sentiment.

Riluri m-a părăsit la fel de brusc pe cât mă abordase. De astă dată mi s-a părut normal. După o clipă o uitasem şi eu, ca pe o parte din mine.

Întors la hotel, i-am făcut un semn prietenesc recepţionerului cu care fusesem atât de urâcios în acea dimineaţă. Nu mi-am revenit decât atunci când m-am aşezat pe marginea patului. Euforia s-a scurs de pe mine ca stropii unui duş.

Incredibil, mi-am spus. Nişte oameni care trăiesc atât de frumos, care gustă armonia și calmul, să nu descopere deliciul confortului! Părea dincolo de imaginație. Acum abia simțeam oboseala pe care o acumulasem umblând ziua întreagă. Desigur, antrenamentul zilnic de la bordul navei se vădea eficace, altfel n-aş fi putut rezista. Dar acum aveam nevoie de odihnă. Blestemând paradoxurile ahriene, mi-am făcut o toaletă sumară şi m-am pregătit să mă întind pe patul de tortură.

Hotelierul înregistrase totuşi nemulţumirea mea, drept care am avut surpriza unor amendamente. Nu fără satisfacție m-am pregătit pentru somn, rumegând în minte impresiile de peste zi.

M-am trezit peste scurtă vreme, pradă unei nelinişti inexplicabile. Cum, cu toate măsurile ajutătoare, patul nu devenise cu adevărat confortabil, am făcut câțiva paşi prin cameră. În aer domnea un vuiet surd, apăsător. Ce se întâmplă? m-am întrebat şi am deschis fereastra. Un val de zgomot mi-a izbit obrajii înaintea timpanelor.

Cum să descriu zgomotul acesta? Era un vacarm, o cacofonie de glasuri stridente, nestăpânite, rostind cuvinte de neînțeles. Oraşul era luminat, fireşte, dar de-o manieră atât de neaşteptată încât o clipă m-am îndoit că este vorba de aceeaşi localitate. Orbitoare surse de lumină, plasate arbitrar, supărau vederea. Şiruri de lumini colorate desenau, independent de clădiri, figuri fără noimă. Stridențele cromatice, ca şi lipsa de logică a liniilor, torturau bunul simț. Era prea interesant ca să rămân mai departe în camera de hotel. Am ieşit în stradă, amestecându-mă printre nenumăraţii trecători.

Ce se petrecuse? Fusese ocupat oraşul în vreme ce dormeam? Cei pe care-i întâlneam pe străzi erau total diferiți de cei dinainte cu câteva ore. Figuri dizarmonice, ochi exoftalmici, păr vâlvoi, expresii exaltate. Rătăceau pe străzi ca drogați. Mişcările bruşte, nehotărâte, îi făceau să se ciocnească haotic într-o adevărată mişcare browniană. La fiecare pas izbucneau altercații, violențele verbale împuşcate strident, fiind nu o dată urmate de veritabile încăierări.

Nici costumația localnicilor nu mai era cea de peste zi. Locul veșmintelor croite simplu fusese luat de asimetrie, de intenția de a șoca, de abuzul de strălucire, ca și de goliciune. Substanțe fosforescente în culori neobişnuite tatuau pe corpuri însemne misterioase. Părul electrizat al unora, purtat vâlvoi, scăpăra.

Dacă din camera mea nu putusem descifra zgomotele, era din motive binecuvântate: strigăte nearticulate, simple descărcări temperamentale se ridicau din toate părțile ca nişte jeturi de apă înghețată, urcând, coborând, fără noimă.

Am rătăcit astfel dezorientat prin strania noapte a orașului, fără să înțeleg în ce fel realitatea de peste zi se putuse preface în coşmarul nocturn. Căutam în mulţime un chip neutru, dacă nu consternat, cum după toate probabilitățile se înfățișa propriul meu chip, spre a cere lămuriri, dar nu se zărea nici unul. Mulțimea se zbuciuma pe străzi şi în piețe, schimonosindu-se într-un carnaval grotesc. Fără voie, am fost antrenat de torent. Haosul evoca parcă anticul carnaval de la Rio, cu deosebirea că acela nu avea nimic malefic.

Atmosfera densă, apăsătoare se făcea simţită mereu mai pregnant. Ochii mă usturau, iar în urechi vacarmul tindea să se filtreze într-un vuiet inform. Atunci am remarcat nuanța roșcată ce impregna totul. Pe nesimțite culorile suferiseră o adevărată „deplasare spre roşu”. Albul devenise un roz îmbâcsit, albastrul trăgea către mov, iar galbenul căpăta sclipiri de incendiu. Cerul însuși, negru între stelele necunoscute, devenise roşiatic, de parcă aerul ar fi fost impregnat cu o pulbere de rugină.