Neguri albe, strălucite
Naște luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe cîmpie;
S-adun flori în șezătoare
De painjen tort să rumpă,
Și anină-n haina nopții
Boabe mari de piatră scumpă.
Lîngă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mișcări de valuri
Ca de bulgări de lumină,
Dîndu-și trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roșii
Peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri.
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvînt al Sfintei Miercuri;
Ca să iasă chipu-n față,
Trandafiri aruncă aruncă tineri,
Căci vrăjiți sunt trandafirii
De-un cuvînt al Sfintei Vineri.
Ea se uită... Păru-i galben,
Fața ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaștri
Toate basmele s-adună.
