Urmatorul text este artistic sau stiintific?+argumente:
Oricât ar părea de ciudat, verbul nu are memorie. E greu să ai memorie atunci când tu însuţi eşti în plină acţiune, încheierea acţiunilor, împlinirea sau moartea lor, ea singură are memorie.

A gândi în substantive înseamnă să ai o fabuloasă memorie. Cine ar putea să aibă o mai fantastică memorie decât cuvântul copac, el, care îşi aduce aminte de toţi copacii lumii? Şi nu numai de copacii lumii, ci şi de toate verbele pe care ei le-au stârnit, acţionând într-un fel sau altul, existând.

Astfel, se face că mai degrabă aş putea vorbi despre verbe decât despre substantiv.

Atunci, când verbele îmi năpădesc starea de spirit, când mă aflu în mijlocul lor şi eu însumi sunt un verb, mă interesează tensiunile lor, le simt tensiunile, alerg direcţiile lor, citesc pe ele, ca pe cadranul unui ceas cu o infinitate de limbi arătând o infinitate de ore şi de minute.

Când starea mea de spirit se odihneşte în amplele jilţuri ale substantivelor, atunci mă gândesc tot la verbe, pentru că verbele sunt memoria substantivelor. O memorie ciudată, aş zice uneori chiar o memorie a viitorului, dar verbele însele nu au memorie, pentru că ele sunt însăşi memoria.