Oraşele româneşti sunt în continuă transformare, dar prezintă încă puternice contraste între centrul oraşului, cu construcţii elegante şi solide, şi periferia acestuia sau mahalaua, cu locuinţe improvizate, lipsite de confort şi uneori cu aspect deplorabil. Mahalaua era locuită de o populaţie pestriţă, provenind în genere din noii sosiţi în mediul urban. Oraşele româneşti îmbinau deci aspecte occidentale dintre cele mai moderne cu atmosfera orientală, prin prezenţa florăreselor la colţurile străzilor, a vânzătorilor ambulanţi şi a ţăranilor în costume populare. Schimbările urbanistice româneşti începuseră încă înainte de 1918, o dată cu întoarcerea de la şcolile străine a tinerilor arhitecţi români cu excelente cunoştinţe profesionale. Au venit însă şi arhitecţi şi lucrători străini. Pe de altă parte, numeroasele instituţii bancare şi de credit care s-au format acum au ieftinit şi înlesnit creditele, dând un mare avânt construcţiilor.
