Răspuns :
Nunta Zamfirei: Balada "Nunta
Zamfirei" a fost publicată în anul 1889 în revista "Tribuna" din Sibiu
şi a avut un mare succes. Poezia reprezintă într-o atmosferă de basm ritualul
de nuntă aşa cum l-a cunoscut poetul din părţile Năsăutului. Sînt respectate
momentele acestui ritual: peţitul, răspîndirea veştii despre nuntă, sosirea
invitaţilor, întîlnirea mirelui cu mireasa, cununia şi hora, ospăţul şi
tradiţionala urare de a avea urmaşi. La început aflăm că este vorba de fata lui
"Săgeată împărat" care era foarte frumoasă: "Şi-avea o fată,
fata lui/ Icoană-ntr-un latar s-o pui". Dintr-al prinţilor şirag ea l-a
ales pe Viorel: "El, cel mai drag! El a venit/ Dintr-un afund de Răsărit,/
Un prinţ frumos şi tinerel,/ Şi fata s-a-ndrăgit de el./ Că dacă tocmai Viorel/
I-a fost menit". Vestea s-a răspîndit ca vîntul, despre nuntă au aflat
"o mie de crăimi", "toţi craii muntelui rotund". Au venit
nuntaşi din nouăzeci de ţări: "Sosit era bătrînul Grui/ Cu Sandra şi
Rusandra lui/ Şi Ţinteş, cel cu trainic rost,/ Cu Lia lui sosit a fost/ Şi
Bardeş cel cu adăpost/ Prin munţi sîlhui". La nuntă participă şi personaje
de basm: "feţi voinici şi feţi frumoşi, piticul barbă cot". Atmosfera
de basm este întreţinută şi de alte sintagme ca de exemplu: "Şi principi
falnici şi-ndrăzneţi/ De-al căror buzdugan isteţ/ Pierit-au zmei din iuduri scoşi!/ De-ai fi
văzut jucînd voioşi/ Şi feţi-voinici şi feţi-frumoşi/ Şi logofeţi". Poetul
pentru a sugera zgomotul pe care îl fac tinerii călăreţi, a folosit aliteraţia:
"Prin vulturi vîntul viu vuia". Alaiul mirelui este însoţit de
nouăzeci de călăreţi: "Rădvan cu mire, cu nănaşi/ Cu socri mari şi cu
nuntaşi/ Şi nouăzeci de fecioraşi". Portretul fetei este constituit din
următoarele două strofe: "Şi-atunci de peste larg pridvor/ Din dalb iatac
de foişor/ Ieşi Zamfira-n mers isteţ/ Frumoasă ca un gînd răzleţ/ Cu trupul
nalt, cu părul creţ/ Cu pas uşor/ Un trandafir în văi părea/ Mlădiul trup i-l
încingea/ Un brîu de-argint, dar toatăn tot/ Frumoasă cît eu nici nu pot/ O mai
frumoasă să-mi socot/ Cu mintea mea". Poetul devine participant la nuntă
şi ne face pe noi cititorii să ne simţim acolo: "De-ai fi văzu cum au
jucat/ Copilele de împărat/ De-ai fi văzut jucînd voioşi/ Şi feţi-voinici şi
feţi-frumoşi". "Nunta Zamfirei" a fost numit nu întîmplător poem al horei deoarece
nimeni în literatura română nu a descris atît de plastic hora: "Şi-n vremea
cît s-au cununat/ S-a-ntins poporul adunat/ Să joace-n drum după tilinci/
Feciori, la zece fete, cinci/ Cu zdrîngănei la opinci/ Ca-n port de sat/ Trei
paşi la stînga linişor/ Şi alţi trei paşi la dreapta lor/ Se prind de mîini şi
se desprind/ S-adună cerc şi iar se-ntind/ Şi bat pămîntul tropotind/ În tact
uşor". În această atmosferă de feerie generală s-a prins în joc chiar şi
piticul barbă cot. Pentru a sugera atmosfera de veselie generală poetul a
introdus şi un proverb: "Sînt grei bătrînii de pornit/ Dar de-i porneşti,
sînt grei de oprit".
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!