Într-o zi, tata a cerut trăsura şi s-a dus la gară. S-a întors cu un fel decucoană foarte brună, cu un neg mare, negru, pe obraz şi mirosind a tutun.Vorbea perfect româneşte şi îşi răsucea necontenit ţigări deasupra uneitabachere, pe jumătate plină cu tutun auriu. Am simţit chiar în seara aceeacă părinţii, şi mai ales mama, erau dezamăgiţi. Guvernanta era prea bătrână,fuma prea mult şi nici măcar nu vorbea bine franţuzeşte. A rămas doarcâteva săptămâni. Cred că pretextuldespărţirii l-am procurat, fără să vreau,eu.Guver nantahotărâse că nu mai am dreptul să beau apă când mă întorceamde la şcoală, pe motivul că eram transpirat. Nu mai aveam voie să mă apropiide cişmea, nici să intru în bucătărie sau în sufragerie. Până la masă, trebuiasă rămân în odaia noastră, a băieţilor, care era totodată şi odaiaguvernantei. Sufeream îngrozitor de sete. Într-o zi, profitând că rămăsesemsingur în odaie, am început să cotrobăiesc în dulap, am dat peste o sticlă pecare era scris „Acid boric". Ştiam că soluţia asta se întrebuinţează cadezinfectant, dar mi-era prea sete. Am băut aproape jumătate de sticlă. Num-am simţit rău decât mai târziu, şi atunci i-am spusmameiîntins pe pat,prefăcându-mă mai bolnav decât eram, ascultam, ca o mângâiere, dialogulamar, repede înăsprit între guvernantă şi mama.
