Exact la o luna, Omul-de-zapada il pandea ca sa intre in vorba cu el.
Era singurul dintre copii care il lasa in pace; nu azvarlea cu bulgari in el, nu-i
lua bumbii (nasturii) de la haina, nu de nasul lui mare si mereu rosu, de cat
frig indura.De aceea il considera prieten.
Iata ca intr-o zi , baiatul s-a oprit in fata lui si, desi a simtit ca
Omul-de-zapada e preocupat de altceva, i-a spus cu cel mai firesc glas:
-Iertati-ma ca va deranjez,dar de mult vreau sa va pun o intrebare.
-Si ce intrebare vrei sa-mi pui?
-As vrea sa stiu de ce va scoateti palaria de pe cap de ori de cate ori trec pe drum?
-De ce? Pentru ca eu respect sincer pe toti cei ce ma respecta.
-Dar, daca veti raci?
-Nu...., rase , cu gura pana la urechi, Omul-de-zapada.Eu n-am cum raci....De altfel, sa stii, a inceput sa-mi fie chear foarte cald.
-Da, se apropie primavara...Apoi, cu ingrijorarea unui bun prieten:Totusi, va rog , nu va mai scoateti in fata mea palaria.
-Oala,vrei sa zici! se amuza Omul-de-zapada...
-Oala? tresari baiatul... Dar noi am strans aproape tot fieru vechi de prin imprejurimi... Chiar ma intrebam daca a mai ramas pe undeva...
-Stu: numai "palaria mea"a ramas... si asta pentru ca toti copiii trag in ea la tinta... Daca vrei, poti s-o duci la depozit ... E din tuci (material di care se fac unele vase de bucatarie) si cred ca are vreo cinci kilograme... Poti s-o iei! Mai ales ca e atat de grea incat imi turteste capul... si-apoi , continua vesel Omul-de-zapada, vine primavara , se topesc zapezile...
-Bine,dar la anul, va asigur, eu insumi am sa va aduc o palarie...
-E, chiar ce imi doream eu cel mai mult:o palarie mare,de pai! mai spuse emotionat, Omul-de-zapada si o lacrima se prelinse, calda, pe obraz,lasand o urma adanca...
-La revedere!
