Atitudinea ciobanului moldovean faţă de moarte se desprinde din dispoziţiile testamentare pe care i le transmite mioarei năzdrăvane, şi nu din fapte. Modul său original de a reacţiona la aflarea cumplitei veşti transmise de mioară, credincioasa lui, precum şi lipsa deznodământului, a dat naştere la diferite ipoteze şi interpretări ale baladei. Astfel, se susţine că balada ar ilustra o atitudine fatalistă, de resemnare în faţa morţii şi de acceptare ca pe un dat firesc, ce ar exprima concepţia despre moarte a poporului nostru român, văzută ca o integrare în natură, şi că ar pune în lumină dorinţa ciobanului de a se jertfi cu demnitate şi bărbăţie. Prima dintre ipoteze porneşte de la faptul că ciobanul nu ia o atitudine activă, de apărare, considerând că nu se poate împotrivi destinului. Această afirmaţie este însă lipsită de temei deoarece testamentul tânărului ciobănaş dezvăluie, de fapt, în primul rând, o puternică dragoste de oameni, de viaţă, ataşamentul şi pasiune pentru meserie şi îndeletnicirile zilnice şi iubirea pentru frumuseţile neasemuite ale naturii.
