Odata ce ne-am urcat in varful turnului totul parea diferit ...Ne-am plimbat putin pe acolo tinanadu-ne de balustrada de fier,apoi am vrut sa vad ce e jos, cum se vede tot Parisul de sus ...Iar in acel moment am realizat cat de mici suntem noi ca oameni . Totul parea asa micut de puteai sa-l vezi cu lupa , toate acele cladiri impunatoare jos erau doar mici obiecte ce formau diverse modele care mai de care mai triste ,de la fete si masti la adevarate batali , sau intruchipanad lucruri vesele toate scaldate de razele balande ale amurgului de vara ...In aer se simtea mireasma dulce a cornurilor provenit cel mai probabil de la o patiserie apropiata ,iar peisajul de sub mine era de-a dreptul uluitor , daca te uitai cumva crucisi aveai senzatia ca e scrisa o adevarata poveste ,jos ,cu o mare de oameni care : se iubesc ,plang sau rad zgomotos..Oameni care contureaza incet orasul danadu-i viata ,insufletindu-l si facandu-te sa te indragostesti de el de la primul pas facut acolo.... ( P.S. Sper sa fie buna si sa-ti placa :) )
