Mergand prin padurea intunecata, micuta copila s-a pierdut , fiind infricosata de tot ce era in jurul ei. Din ochii ei albastri au cazut cateva lacrimi , iar acestea, odata ce au ajuns pe pamantul reavan , s-au transformat in flori albastre ca si ochii copilei. Brusc, micuta a auzit un susur si a urmarit sunetului pana a ajuns la un izvor:
-oh, izvorul, de-ai putea sa ma intelegi
-Micuto, ce ai pe suflet?
-Izvor magic...m-am pierdut in aceasta padure si mi-e teama ca noaptea se va asterne , iar eu tot aici o sa raman.
-Nu-ti fie frica, copila. Stiu eu drumul de intoarcere.
-Izvorule, ce trebuie sa fac ca sa mi-l spui?
-Sa imi promiti ca odata ce vei ajunge acasa, vei recicla si vei ajuta natura, pentru ca ..uite. Sunt unul dintre putinele izvoare care mai au apa cristalina si limpede.
-Izvorul, iti promit
-Micuto, urmareste-mi cursul pana vei ajunge la iesirea din padure, dar grabeste-te, apune soarele !
-Multumesc mult, izvorule ! Nu te voi uita
