A mai trecut o vară. A părut atât de scurtă... an de an par din ce în ce mai scurte. De ce trece timpul atât de repede în vacanțe?
Toamna a venit, deși încă era cald și bine afară. Ah, până și vremea era prielnică pentru cel puțin încă câteva săptămâni de vacanță. Era momentul să pășesc în școală, după o vară întreagă, în care nici nu m-am mai apropiat de ea.
Am urcat încet scările. Mă simțeam tensionată, totuși mă străduiam să scot un zâmbet, să par calmă.
Era ciudat. Parcă eram o străină într-o lume pe care o cunoșteam de atâta timp.
Am pășit pe hol. Uitasem cum arăta. Era un hol micuț, dar încărcat. Avea forma pătrată. Pereții erau albi, nici o pată de mizerie pe ei. La fel de albi ca laptele. Pe aceștia erau panouri cu desene făcute de copii, și diplome. Desenele variau, dar toate erau la fel de frumoase, deși poate că nu erau de sezon. M-am uitat în stânga și-n dreapta. Erau două uși, care duceau în două corpuri diferite ale școlii, unul unde studiau clasele mici și se afla cancelaria, și celălat, unde era clasa mea. Făceam pași înceți pe podeau proaspăt curățată, gri la culoare.
Încet, încet , am părăsit holul, și m-am apropiat de clasa mea.
Un nou an școlar a început.
