E iarna. Ninge.
Zăpada cade mereu, moale și pufoasă făcând întreg pământul să pară un lan de diamante ce scârțâie sub picioare. Tot satul și tot ce-l înconjoară, până mai ieri urât și trist, într-o oră, s-a acoperit cu un veșmânt nou și alb.
Ploaia de argint a cãzut pe vârfurile copacilor. Cei doi brazi din curte, înalți și verzi, acum sunt cărunți ca tâmplele bunicului. Omătul pune caselor căciuli de blană albă și îmbracă crengile cu un palton împodobit cu steluțe argintii transformând această lume într-un tărâm de zahăr.
Crăiasa aduce cu ea o nemărginită bucurie în inimile copiilor. Ulița înghețată ca o oglindă se umple de copii ce aveau obrăjorii și năsucul roșu ca un trandafir catifelat. Bucuria primei bătăi cu bulgări nu poate fi descrisă în cuvinte.
Învăluiți doar de atmosfera minunată își întind brațele spre văzduhul de cristal pentru a prinde-n palme steluțele mici și albe ce plutesc în zbor legănat ca un roi de albine jucăușe.
Asupra acestui peisaj de basm s-a așternut seara neanunțată, iar gerul a îmbrățișat satul lăsând o liniște apăsătoare ce te îndeamnă la meditație.
