Norocu-ntăilor brândușe culese-n zori de zi pe rouă…
Cum s-a trecut, și cum trec toate pân’ vine moartea să te cheme; /…/Și-mbrățișați alături plângem, plângi blândă, candidă vestală,
Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi târziu pricepi ce-nsamnă.
Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă
S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mândra lui beteală.
