Titlul poeziei "Scara la cer" semnifica moartea
prevestitoare a poetului. Acesta isi interpreteaza liric semnele mortii,
in stilul care-l defineste si il singularizeaza printre poeti. O
panza de paianjen tesuta intr-un colt al camerei de suferinta, pe
tavan, i se pare un semn premonitoriu, simtindu-si sfarsitul din ce in
ce mai aproape: "Un fir de paianjen/in fiecare zi observ/Cum se lasa tot
mai jos." Agonia ii creaza o perceptie profunda si subtila a inaltarii
sufletului, pentru care divinitatea ii trimite, "o scara " ce urca "la
cer", poetul fiind constient ca nu se poate opune mortii si poruncii
dumnezeiesti : "Mi se arunca de sus! ". Poetul simte, asadar, chemarea
si izbavirea trimise de divinitate, ca o salvare si binecuvantare a
sufletului.
