Profesorul a intrat în sală. Elevii, cinci la numar, păreau pregătiţi pentru examenul oral. Biletele cu subiecte se aflau pe masă. Cu siguranţă eram pregătit. Nu puteam spune acelaşi lucru, însă, şi despre ceilalţi colegi. Unul dintre ei avea să facă o impostură, ţinând ascunse în buzunarul sacoului nişte fiţuici. M-am întors, atent, către profesor, fără să mai bag de seamă încercările celorlalţi de a se inspira prin diverse moduri de copiere. În plus, era vorba despre mine aici, şi aşa am încercat, virtuos de altfel, să nu fac aceeaşi greşeala ca ei. Profesorul se aşeză la catedra şi ridicase silenţios primul bilet de pe catedră, spunându-ne pe un ton grav:
- Formaţi două enunţuri cu lacună şi lagună.
Am ridicat mâna primul, şi iminent, profesorul m-a ales.
- Lacuna este acel spaţiu gol din interiorul unui corp. Laguna mării îmi dădu o senzaţie de fior.
Profesorul afirmă printr-o înclinare scurtă de cap, făcându-mi semn să mă aşez. Aşteptam nerăbdător al doilea enunţ, sub privirile străfulgerătoare ale colegilor mei. Profesorul, cu un glas mai puţin glacial de data aceasta, zise:
- Spuneţi ce valoare morfologică şi ce parte de propoziţie este cuvântul caritate în următoarea propoziţie: El a făcut un gest de caritate.
Din nou, eu am fost cel ales:
- Adjectiv şi atribut substantival.
Şi iarăşi, cum mă şi aşteptam, răspunsul meu a fost corect. La fel s-a întâmplat şi cu restul întrebărilor, iar eu am fost cel care a luat nota maximă. Până la urmă, învăţând din greu şi fără să copii, am reuşit să iau rezultate satisfăcătoare.
