Faptul că lumina se propagă cu o viteză finită, dar foarte mare, a fost descoperit pentru prima dată în anul 1686 de către astronomul danez Ole Christensen Roemeateliții r. Acesta a observat că timpii în care sateliții lui Jupiter treceau în spatele lui nu erau egal distanți, aşa cum ar fi de aşteptat dacă sateliții s-ar fi deplasat în jurul lui Jupiter cu o viteză constantă. Aşadar, Roemer a împărțit distanța dintre Terra şi Jupiter la timpul în care lumina făcea această deplasare. Din cauza tehnologiei care nu era la fel de avansată precum în zilele noastre, a existat o destul de mică eroare, clarificată cu unsprezece ani mai târziu în cartea lui Sir Isaac Newton, "Principia Mathematica".
