Da: scoica moarta, pestera adinca
rasuna ca o inima. Dar ce-i
maimutaritul glas nascut din stinca,
sau zvonul din cochilii, pentru cei
ce vor sa prinda pulsul fara nume,
mereu egal si-ascuns in sfera lui
ca-n sacra rasuflare-a unor Mume ?
Ecoul e prezenta nimanui.
La fel - pentru cuvinte. Voci de noapte,
cei mari, cei dusi nu ne-au lasat decit
taritele rostirii, biete soapte
ce ni se-mpotmolesc solzoase-n git.
Ah, unde-i duhul lor de spada treaza ?
Din colbul sunetelor moarte, - cum
mai poate sa se scoale marea Fraza ?
Oracolul e mut si scuipa scrum.
