Şi, iată, iar venit-a Iarna!
Credeam că poate s-a-ncâlcit
pe multele cărări din Lume,
sau, poate, şi-a găsit Iubit...
Dar, fără scrupule, aseară,
(nu prea târziu, nici prea devreme),
a urecheat întreg alaiul,
voios şi drag, de crizanteme.
Apoi, vuind, a văruit Grădina.
(Azi toţi copacii sunt untoşi!)
A-ntemniţat în cuşti căţeii!
Şi-a băgat spaima în cocoşi!!!
De ce n-aşteaptă Aşteptarea,
ca-n vremea când eram copil?!
Îmi plâng în gene gânduri albe
şi dorul, Dorul-de-April...
