A fost odata un imparat care avea trei fete. Într-o zi, împăratul a vrut să le încerce, să vadă cât de mult îl iubesc cele trei fete. Fata cea mare i-a spus că îl iubește ca mierea, cea mijlocie, ca zahărul, iar fata cea mică i-a spus că il iubește ca sarea în bucate. Atunci împăratul s-a mâniat pe ea și a izgonit-o din palat. Fica cea mică a ajuns într-o altă împărăție, unde a fost luată ca servitoare. Acolo l-a îngrijit pe prințul din acel palat, care s-a îndrăgostit de ea și a cerut-o în căsătorie. După multă stăruință regele și regina și-au dat acordul ca nunta să se facă și să aibă loc chiar în împărăția lor. Fica cea mică l-a învitat și pe tatăl ei, dar fără ca acesta să știe cine e mireasa. La nuntă, prințesa i-a cerut bucătarului s-o lase pe ea să gătească pentru un anume împărat, adică pentru tatăl ei. Bucătarul s-a împotrivit, dar în cele din urmă a lăsat-o. Împăratul, când a gustat mâncarea, și-a dat seama că nu are gust. A așteptat el să vadă dacă observă și ceilalți împărați, dar ei mâncau liniștiți. Când a gustat puțin și de la ei, a constatat că mâncarea lor era bună. Atunci s-a ridicat în picioare și i-a cerut regelui expliciații pentru ce i s-a făcut. Când regele l-a tras la socoteală pe bucătar, mireasa, adică prințesa s-a ridicat în picioare și a mărturisit că e a făcut acel lucru și de ce. Anume că împăratului nu-i place sarea care dă gust mâncării și că acesta e motivul pentru care a fost alungată din palatul ei. Atunci împăratul și-a recunoscut greșeala și și-a cerut iertare de la fica sa, iar de atunci toți au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.
