Poezia „A căzut cerul din ochii tăi”, scrisă de „poetul mamei” Grigore Vieru, este o elegie. Atmosfera de durere şi tristeţe nu vizează viitorul, ci trecutul. Sunt exprimate sentimente de tristeţe, durere şi regret. Poeziei îi este specific un anumit limbaj capabil să creeze o atmosferă apăsătoare.Titlul poeziei este de fapt metafora din primul vers. Eul liric aduce în prim-plan realitatea crudă: „a căzut cerul din ochii tăi”. Această stare de tensiune provoacă dezechilibru, zbuciumul sufletesc nu preia o stare de împăcare: „s-o fărâmiţat”, „a îngheţat”. Tema poeziei este pierderea mamei. Eul liric caută un motiv, o cauză ce a dus la dispariţia ei. El dă vina pe soare pentru că a căzut de pe faţa ei şi a îngheţat, pe cer pentru că s-a fărâmiţat, pe vânt, pentru că a încremenit, pe izvoare, pentru că s-au tăinuit în ţărâni. El găseşte însă explicaţia în pomul doborât care cade, la fel ca graiul ce nu se mai aude la pierderea mamei. Anume mama care ne-a oferit graiul. La suferinţa poetului participă şi izvoarele care se tăinuie în ţărâni, apa simbolizând viaţa.
