Răspuns :
Era odată un leu care plimbându-se prin junglă se întâlni cu o maimuță. Leul se gândi că avea acum o ocazie excelentă de a-și reconfirma poziția de stăpân al junglei:- Hei maimuță!!! strigă leul la ea.- Da stăpâne, răspunse maimuța cu o voce tremurândă.- Cine este regele junglei!? răcni leul și mai tare.- Tu ești prea-mărite, tu ești!- Să nu uiți vreodată asta! se răsti leul la ea, foarte mulțumit de poziția sa.Felina își continuă plimbarea și dădu peste o zebră.- Tu de acolo! răcni el la biata zebră.- Da stăpâne, șopti zebra speriată.- Cine stăpânește peste întreaga junglă? mormăi el și mai tare.- Tu stăpâne, tu! spuse zebra tremurând și încercând să pară entuziasmată.- Să ții minte asta, se răsti leul la ea.Mai târziu leul dădu peste un elefant care mesteca liniștit frunzele unui copac.- Hei, tu de acolo! Cine este stăpânul junglei? urlă leul la elefant, cu cea mai feroce voce auzită vreodată în junglă.Fără să spună un cuvânt, elefantul îl prinse pe leu cu trompa și îl izbi de trunchiul unui copac, după care trecu peste el.În timp ce elefantul se îndepărta agale, leul își ridică cu greu capul și șopti în urma sa:- Hei, nu trebuie să te superi pe mine dacă nu știi răspunsul!
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!