Elementul caracteristic al nobilimii laice l-a constituit gruparea ei in ceea ce s-a numit institutia cavaleriei. Orice nobil era un luptator calare, mai mult, era singurul indreptatit sa poarte armura grea si sa mearga la razboi, din secolul IX taranii, oamenii de rand au pierdut acest drept. De aceea a fi nobil sau a fi cavaler a devenit sinonim in Evul Mediu. Faptul era marcat printr-un ceremonial menit sa confere nobilului, pe langa statutul de luptator, majoratul. Conditia de nobil se mostenea, cea de luptator se dobandea in urma unei indelungate ucenicii, la capatul careia tanarul intra in categoria barbatilor adulti. La vechii germani orice om liber era razboinic, iar ritualul inscria doar pragul barbatiei. Dupa investire nobilul intra intr-un ordin ,,ordo'' fiind o diviziune a societatii feudale atat a celei temporale cat si ecleziastice.
Ordinul cavaleresc presupunea o solidaritate de grup, fara distinctie de neam, de aceea institutia cavaleriei a fost prima institutie din Euro0pa cu caracter international.
