Glasul padurii
Mihai se afla la munte cu familia . Dimineata se arata limpede . Aerul cald te imbia la urcus , pe cararile vaii . Linistea era deplina , iar ramurile brazilor stateau neclintite .
- Tata , vino sa privim spre culmile masivului de piatra . Uite , piscul se aseamana cu un con urias si greu inconjurat de albastrul cerului , cu sclipiri de portelan !
- Sa ascultam si glasul padurii , zise tatal .
- Care e glasul padurii ?
- Asculta !
Incet , incet , am patruns in inima padurii .O pala iute de vant suiera subtire printre vaile adanci . Din vreme in vreme , se auzea susurul cristalin al unui paraias . pasarile vazduhului se chemau una pe alta printr-un ciripit vesel . Atunci mi-au venit in minte cele mai frumoase cuvinte si am strigat :
- Tata , te iubesc !
Din departare , strigatul meu s-a intors ca o inganare . Nu intelegeam de unde vine raspunsul pierdut ca o soapta . Acela sa fi fost glasul padurii de care imi vorbea tata ?
Eu asa am inteles padurea , ca pe o fiinta care ne iubeste . Ocrotiti-o mereu , caci ea ne ofera frumuseti tainice din minunatele ei podoabe .
