Imi place foarte mult aceasta poezie si e si una trista 6 pui si-o biata mama de Vasile Militaru Mai de mult o rândunică, avea-n cuibu-i şase pui,
Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea săgeată, căutând pe deal şi văi
Hrană pentru puii săi.
Şi-n iubirea-i ... nu odată,
S-a culcat ea, nemâncată.
Dar destul de fericită, că nu s-a-ntâmplat nici-când
Dintre pui s-adoarmă unul, ars de sete s-au flămând...
Nici n-a fost mai mândră mama decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii, se făcuseră voinici.
Şi n-a mai avut odihnă, nici cât ai clipi sub soare,
Până când pe fiecare pui, mi-l-a-nvăţat să zboare
Dar când toţi puteau să plece, încotro vroiau sub slavă
Rândunica istovită a căzut în cuib bolnavă...!
Şi cu ochii plini de lacrimi, ţinţă-n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
- Dragii mamii eu de-aseară, simt în inimă un cui…
Aripile greu mă dor, şi nici vorbă să mai zbor..
Dumnezeu mi-a dat putere, oricât am avut nevoi,
Să găsesc într-una hrană pentru voi...
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii se cuvine ,
Mari cum v-a crescut măicuţa, să-ngrijiţi şi voi de mine.
Şi ca nimeni dintre pui-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceţi zilnic numai câte-un bob,
Ale voastre şase boabe, milostive, mă vor ţine,
Până când o să vrea cerul, să mă facă iarăşi bine
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei şase pui,
Şi-au adus vreo şase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însă puii, beţi de-ai slăvilor înalt.
Fiecare-având nădejde, că-i aduce celălalt,
N-a mai dus nici-unul bobul, şi uitat-a mucenică,
A murit atunci de foame, ce-a mai sfântă rândunică
Şi-a rămas de-atunci povestea, tristă ne-luată-n seamă,
Orişicui ai sta s-o spui,
Că o mamă îşi hrăneşte, şase opt sau zece pui,
Însă zece pui adesea, nu pot toţi hrăni o mamă
Vasile Militaru
