Ea era asezata pe scaun.Astepta venirea profesorului in sala.El o privea sfios,vroia sa ii vorbeasca,dar parca nu avea destul curaj.Astfel,cei doi colegi de banca stateu tacuti amandoi.Intr-un final,baiatul se uita din nou spre ea si ii zise:
-Hei ,Ade,tu crezi in iubire adevarata?Adica,acea iubire in care ambii parteneri se iubesc sincer chiar daca unul e bogat si celalat sarac?
-Desigur,dar nu cred ca ni se va intampla noua.Cel putin nu mie.Poate ca tu mai ai o sansa de o astel de iubire,pentru ca esti bogat,dar eu...
-Uite,eu unul cred ca iubirea nu consta in partea materiala,ci in cea sufleteasca.Pentru mine,de exemplu,nu ar conta ca tu esti saraca.
-Paul,eu una am renuntat sa cred ca exista cineva pentru mine.Adevarat,iubirea e cea mai nobila floare,dar trebuie udata ca sa creasca frumoasa.
-De ce nu crezi in tine.Esti frumoasa,desteapta si cred ca asta cauta orice baiat la o fata.
-Nu si baietii de care mie mi-au placut pana acum,asa ca...te rog,hai sa incheiem acest subiect.Dar ma intreb,de cand esti tu asa siropos?
-Pai vezi eu...cred ca...
Profesorul intra in sala.Baiatul nu mai apuca sa spuna ce simte pentru ea.In pauza nu a mai avut curaj,iar dupa o luna fata era cu un alt baiat de mana.Acum ,regreta ca nu i-a spus ca,desi este bogat,o iubeste mai mult ca orice,chiar daca ea e saraca
