Răspuns :
Salut !
✽✽✽✽✽
Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă raporturi de dependență în interiorul unei propoziții.
După formă avem:
- prepoziții simple: cu, de, spre, lângă ș.m.d;
- prepoziții compuse: despre, de la, până la ș.m.d;
După cazul pe care îl impun substantivului:
- prepoziții care cer cazul acuzativ: cu, pe, de, la, spre, sub, în, pentru, lângă, prin, din, despre, înspre, către, de lângă, pe la, de pe la, de către;
- prepoziții care cer cazul genitiv: împotriva, asupra, contra, înaintea, înapoia, împrejurul, îndărătul etc;
- prepoziții care cer cazul dativ: grație, asemenea, mulțumită, datorită, aidoma, contrar, conform, potrivit;
Locuțiunile prepoziționale sunt grupuri de cuvinte care au sensul unitar al unei prepoziții.
- locuțiuni prepoziționale care cer cazul acuzativ: alături de, în loc de, din cauză de, față de, împreună cu, referitor la, privitor la, odată cu etc;
- locuțiuni prepoziționale care cer cazul genitiv: din pricina, în spatele, în profida, în susul, în dosul, în josul, de-a lungul, de-a latul, de-a curmezișul, la dreapta, la stânga etc;
Prepozițiile nu au funcție sintactică, se analizează împreună cu partea de vorbire pe care o însoțesc.
✽ Să nu se confunde prepoziția compusă de pe cu prepoziția simplă după:
S-a ascuns după dulap.
Se cunoaște după port.
Le-am cules de pe luncă.
Am ales rochia de pe internet.
✽ Prepoziția drept se folosește înaintea unui substantiv, numeral sau pronume aflat în cazul acuzativ și corespunde ca sens cu adverbul ca folosit cu valoare de prepoziție ca martor.
L-a luat drept martor la judecată.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!