Răspuns :
Decorul natural este fabulos-feeric şi totodată intim ocrotitor: Codrul este impunător, „împărat slăvit”, vieţuitoarele de la cerbi şi „bouri înalţi” până la albine şi „armii de furnici” i se supun, soarele şi luceferii îi sunt herb, dar îndrăgostiţii dorm sub un tei, legănaţi de sunetul buciumului, lângă izvor, troieniţi de flori şi înconjuraţi protector de ramuri, întreaga poezie sugerează un amfiteatru verde, viu, în centrul căruia se află scena luminată de razele lunii, pe care se „joacă”, în parte ascunsă, în parte vizibilă, idila celor doi. Ritmul este trohaic, asigurând poeziei o desfăşurare sprinten coborâtoare, ca alergarea unui izvor prin prundişul albiei. În ceea ce priveşte rima, ea este mai ciudată, de felulabcb, în care numai versurile doi şi patru se încrucişează. George Călinescu arată însă că rima esteaa şi numai aşezarea grafică ne împiedică să o vedem. Anulând îndoitura rima binară ar ieşi în evidenţă: „Împărat slăvit e codrul / Neamuri mii îi cresc sub poale / Toate înflorind din mila / Codrului, Măriei-Sale.” Atunci, ne întrebăm, de ce a procedat poetul la fragmentarea versului în două? Răspunsul nu este atât de greu de aflat. Cu geniul său artistic Eminescu a intuit sau şi-a dat seama că un vers din opt picioare metrice ar fi fost prea amplu şi „greoi” pentru ritmul poeziei sale şi atunci l-a scindat dându-i acea „curgere” voioasă de care am vorbit.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!