Doamne, Doamne luminate,
Sfinte, mare imparate,
Cum de pot sa uit de tine
Caci far de credinta-n bine
Fara de credinta in toate
Nu se poate, nu se poate!
Am sa-ti spun o rugaciune,
Despre multe pot a spune,
Despre multe sa vorbesc,
Dar asta este ce-azi gindesc:
Doar Moldova imi este casa,
Calda, sfinta, luminoasa
Dar o cotropesc tatarii
Si ii sfisie hotarii.
Ii rup hainele de iarba,
Ii pun doar pagine salbe.
Ma rog Doamne pentru ea,
Pentru tarisoara mea.
Ei ii calca in picioare
Tot ce Moldovioara are.
Ei ii ponegresc in gind
Tot ce are ea mai sfint!
Si se mai numesc patrioti?
Doamne, ei sunt niste hoti!
Niste ciini cu colti de fier,
Iar Moldova striga "Pier"
Nu-i al meu acest pamint,
Chiar de mult in asta cint.
E al tau, este a ta
Oh, Moldova, scumpa mea!
Deci, ce pot sa iti spun, sa rog,
Nu e cintec, nu-i prolog
E o mica rugaminte,
Doamne, deja n-am cuvinte
S-o descriu si s-o pazesc
N-am nici forte s-o pazesc!
Dar ia-n paza acest pamint
Caci imi este cel mai sfint.
El e doina mea frumoasa,
Sincera si maiestoasa.
Ea imi este a mea povata,
Doar Moldova imi este viata!
