Datorită felului său de a se înălţa ca o săgeată spre cer sau, dimpotrivă, de a se lăsa brusc să cadă, ciocârlia simbolizează evoluţia sau involuţia Manifestării. Ea este un fel de mediatoare: zborul ei de la pământ spre cer şi de la cer spre pământ leagă cei doi poli ai existenţei. Astfel, ciocârlia reprezintă unirea dintre terestru şi ceresc. Ea zboară sus şi-şi face cuibul pe pământ, din fire de iarbă uscată. Când îşi ia zborul în lumina zorilor, ea evocă ardoarea unui elan juvenil, expresia bucuriei de viaţă. Cântecul ei, spre deosebire de cel al privighetorii, este un cântec de bucurie: „Sus, sus, tot mai sus/ Din pământ ţâşneşti,/ Ca un nor de foc;/ Răscolind adâncul albastru. / Te înalţi cântând şi cântând te înalţi” (Shelley). Pentru teologi, cântecul ciocârliei înseamnă rugă răspicată şi veselă înaintea tronului lui Dumnezeu. Din cauza vitezei cu care zboară, a înălţimilor pe care le cucereşte, dar şi din cauza dimensiunilor ei modeste, ciocârlia nu poate fi văzută. Iată de ce ea devine un simbol al transparenţei, al materiei dure, al strigătului. Pasăre sacră pentru gali, în folclor şi în credinţe populare, ciocârlia este o pasăre de bun augur. Gheruţele unei ciocârlii adevărate sau simbolice pot fi purtate ca talisman. Acesta poate feri de persecuţii, asigură victoria.
Zborul ciocârliei este asociat, în poezia lui B. P. Haşdeu,cu ascensiunea spre eternitate a creatorului: „Se duce ciocârlia să-i cânte-n depărtare,/ Acolo unde vara mai poate străluci…/ Ce mai aştepţi, poete f E ziua de plecare/ Vei mai cânta o dată…dar numai nu aci! („Ciocârlia”).
