Era pe la sfirsitul lui august , si padurea batrina si nestricata de mina de om, isi desfasura tacuta boltile de frunzisuri. Urca domol coline taraganate, se ridica departe intr-un pisc prapastios, in visful caruia sageta spre cer un brad vechi, care veste cel intii, printr-un suiet adinc, sosirea vinturilor. Asa urca lin spre asfintit, si de pe cerul rasaritului soarele incepea sa-i patrunda ascunzisurile.
In tihla marunta de la margine, lumina se cernea in ploaie calda si deasa de raze. Roiuri de musculite se roteau ici-colo, tesindu-se inr-un joc grabit.Sticleau in lumina apoi dispareau. Un grangur sta nemiscat pe o ramura de fag intinsa spre soare. Pe carari traia o umezeala vesnica.
