Intr-o zi am fost chemata in biroul directorului. "Dumnezeule! Ce am facut? Nu se poate!" si tot felul de ganduri rele imi treceau prin minte.Nu am crezut vreodata ca o sa ajung acolo. Chiar daca imi puneam de zeci de mii de ori intrebarea "dar ce am facut?" stiam destul de bine ce am facut.Am chiulit de la ore pentru a scapa de un test si pentru a merge la spital, la prietena mea cea mai buna. Era bolnava de cancer,iar eu trebuia sa-i fiu alaturi. De fiecare data cand ma vedea, striga "Andreea, ai venit! Iti multumesc! Esti cea mai buna!", iar asta ma facea pe mine fericita. Insa ziua in care directorul mi-a spus ca o sa-mi anunte parintii, m-a facut sa ma gandesc "Oare ar trebui sa ma ingrijorez? Conteaza sa-mi vad prietena fericita. Nu trebuie sa ma ingrijorez pentru atat!". Dar cel mai rau era ca in fiercare moment puteam primi un mesaj in care scria "S-a dus", iar de asta ma ingrijoram cel mai tare. Si acest gand m-a facut sa-mi dau seama ca nu absentele conteaza, ci prietenia pe care eu trebuia sa o duc pana la capat.
