In acest text este vorba despre fiica lui Barbu Stefanescu Delavrancea,Cella Delavrancea.In anul 1922 la Paris,intr-o intarziata zi de primavara,aceasta a vizitat marele atelier al sculptorului Constantin Brancusi.Acesta o astepta.Doi ochi mici,albastri,au intampinat-o in atelierul lui.Acesta a remarcat ca ea stia sa cante deosebit la pian.Ea a intrat in casa.O casa ca oricare alta:odaie mare,cu pereti varuiti,vatra imensa,cu un cean negru pe pirostii,masa rotunda taiata in trunchi de copac,inconjurata de butuci la fel..Totul era vioi la Brancusi:bara grizonata,parul lasat in voie,haina de lucrator...De pe diferite polite de caramida,varuite si ele,se inaltau ca trestiile alamuri cioplite in felurite forme:Coloana Infinitului,Poarta Sarutului,Sarutul,pasarea maiastra..Cella a remarcat cat de vii sunt.Brancusi a suras.I-a explicat ca le slefuieste cu lunie de zile pana le da viata.I-a aratat portretul undei domnisoare.I-a pus degetul pe unul din pepeni,pe care aparea desenul simplificat al unui ochi.In fata ei,era o bucata voluminoasa de alama.Constantin a intrebat-o pe Cella daca stie ce reprezinta pictura respectiva.Dava ghiceste o va invita la masa.Aceasta a raspuns,,Cucurigu gagu,canta cucosul''.Ochii lui Brancusi au starlucit.Afirmatia era corecta.I-a multumit ca a dovedit ca a izbutit
