Răspuns :
Salut !
❁❁❁❁❁
Poezia eminesciană romantică
„ Floare Albastră ”
de Mihai Eminescu
- «Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte ? → epitet, vers ₁ și vers ₂ - enumerații
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.
În zadar râuri de soare → vers ₁ și vers₂ - metaforă;
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile Asire → epitet;
Și întunecata mare; → epitet, inversiune;
Piramidele-nvechite → epitet;
Urcă-n cer vârful lor mare - hiperbolă;
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite»! → vers ₃ și vers ₄ - exclamații retorice;
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
- «Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale, → personificare, imagine vizuală și auditivă;
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.
Acolo-n ochi de pădure, → metaforă;
Lângă balta cea senină → epitet;
Și sub trestia cea lină → epitet;
Vom ședea în foi de mure. → metaforă;
Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.
Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul, → comparație;
Mi-oi desface de-aur părul, → inversiune;
Să-ți astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie -
Ș-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.
Pe cărare-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse. → comparație;
Și sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag»? → interogație retorică;
Înc-o gură și dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună! → comparație ( vers ₁ și vers ₂ - exclamații retorice );
Ce frumoasă, ce nebună → enumerație;
E albastra-mi, dulce floare! → inversiune ( vers ₃ și vers ₄ - exclamații retorice );
. . . . . . . . . . . . . .
Și te-ai dus, dulce minune, → inversiune, metaforă;
Ș-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!... → repetiție, metaforă;
Totuși este trist în lume!
(1873, 1 aprilie)
✿ Poezia lui Eminescu, publicată la 1 aprilie 1873 în revista „ Convorbiri literare ”, este o meditație pe tema iubirii și a condiției geniului în lume, o idilă cu dialog având la bază o poveste proiectată într-un cadru feeric romantic.
Structura romantică = se realizează prin alternanța a două planuri dispuse în antiteză ce simbolizează două ipostaze ale cunoașterii: planul cosmic și planul terestru.
Cele patru secvențe poetice conțin în alternanță vocile îndrăgostiților sau măștile lirice, astfel:
- partea I - vocea feminității - strofele 1 - 3;
- partea II - vocea poetului - strofa 4;
- partea III - vocea iubitei - strofele 5 - 12;
- partea IV - vocea poetului - strofele 13 - 14;
Muzicalitatea măsurii scurte de 7 - 8 silabe, cu rimă îmbrățișată și ritm trohaic sugerează starea ideală, juvenilă, universul căutărilor poetului romantic ce creează o metaforă sublimă a iubirii.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!