Aparitia lui Liviu Rebreanu in literatura inseamna un moment de
raspantie. Analizand acest moment, Tudor Vianu considera ca "rolul
samanatoristilor era incheiat, iar Delavrancea, Duliu Zamfirescu si
Bratescu-Voinesti isi dadusera masura lor... numai Sadoveanu ontinua
sa creasca din fundamentele asezate mai dinainte".
Reprezentand epicul pur, Liviu Rebreanu marcheaza o noua faza a
realismului romanesc : "Niciodata realismul romanesc, inaintea lui
Rebreanu, nu infiripase o vziune a vietii mai sumbra, infruntand cu
mai mult curaj uratul si dezgustatorul, intocmai ca in varietatea mai
noua a realismului european, crudul naturalism francez su rus" (Tudor
Vianu). Eugen Lovinescu vorbeste de realisul dur din operalui
Rebreanu, de originalitatea marilor sale constructii epice, de
obiectivitatea prozei.
Liviu Rebreanu in operele sale creaza oameni vi, cu viata proprie, el
se apropiindu-se de misterul eternitatii .
