Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, linişti ca din alte lum
Era pe la sfârşitul lui august, şi pădurea Petrişorului, bătrână şi nestricată de mână de om, îşi desfăşura tăcută bolţile de frunzişuri. Urca domol coline trăgănate, se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întăi, printr-un şuiet adânc, sosirea vânturilor. Aşa urca lin spre asfinţit, şi de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzişurile.
